PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » „CURBA MORȚII” – VIDEO

„CURBA MORȚII” – VIDEO

de admin
10 vizualizări

Am putea s-o numim cu ușurință „curba unde au loc cele mai multe accidente”,este vorba despre intersecția de la ieșirea de pe A1 și intrarea în Bascov, de langa Pitesti acolo unde se întâmplă cel mai frecvent coliziuni sau rasturnari,asta deoarece,potrivit polițiștilor,șoferii nu încetinesc atunci când intră pe această porțiune de drum. Este și cazul unui șofer de 37 de ani care s-a răsturnat cu camionul încărcat cu banane, iar in urma accidentului acesta a ajuns la spital cu răni minore.
Ploaia și neadaptarea vitezei la condițiile de drum au facut ca un camion de 40 de tone, care transporta banane, să se răstoarne în „curba a morții” așa cum este denumită intersecția de la ieșirea de pe autostrada A1 și intrarea în comuna Bascov.La volanului tirului se afla un bărbat de 39 de ani din Bihor care încărcase banane la București și pe care le transporta la Beiuș. La locul accidentului au sosit un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, descarcerarea și un echipaj de la pompieri,iar soferul,care are câteva leziuni ușoare,a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru investigații amănunțite. Polițiștii au deschis o ancheta în acest caz.
n urma impactului,remorca s-a rupt pe jumătate,dar încărcătura nu a ajuns pe carosabil,iar semnul de pe marginea drumului a rămas agățat între remorcă și capul-tractor.Mașina urmează să fie supusă unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă accidentul a avut loc din cauza unei defecțiuni la camion sau a imprudenței șoferului.

REPORTER CRISTI IONICA
IMAGINE  CRISTI DUMITRU

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe