Chindia a avut probleme de 1 mai în comuna lui… Adrian Copilu’ Minune. La Ștefănești, lângă București, Chindia s-a impus cu 4-2 după ce a fost condusă cu 2-1 după primele 45 de minute. “Am avut o discuție în vestiar, la pauză”, au explicat târgoviștenii revenirea fulminantă din repriza a doua. Casele de pariuri au oferit cota 21 pentru 1 pauză, 2 final la Ștefănești.
Chindia a deschis scorul prin Popa, în minutul 15. Gazdele au revenit imediat și au egalat după două minute prin Mihai. A urmat un forcing devastator al gazdelor, care au trecut în avantaj în minutul 29, după o sarabandă de ratări la poarta lui Gârlea. Tot Mihai a înscris, cu largul concurs al portarului de la Târgoviște, iar la pauză a fost 2-1 pentru ilfoveni. Imediat după reluare, Chindia a marcat de două ori în trei minute, prin Popa și Cherchez și a întors rezultatul. Dumitrache a văzut roșu în minutul 66, iar Voinea a închis tabela în minutul 79. Trei puncte mari pentru Chindia, care rămâne liderul seriei, cu patru lungimi peste CS Afumați.
În aceeași rundă, a 22-a, CS Afumați s-a impus la Chiajna cu 2-0 în fața satelitului Concordiei. Iată rezultatele complete și clasamentul la zi:
Liga a III-a, etapa a XXII-a
Inter Clinceni – CN Dinicu Golescu Câmpulung 3-0
SCM Argeş Piteşti – Atletic Bradu 1-3
AFC Astra II – ACS Urban Titu 0-1
Sporting Roşiori – CS Podari 3-0
CS Ştefăneşti – Chindia Târgovişte 2-4
CS Vişina Nouă – FCM Târgovişte 1-0
Concordia II Chiajna – CS Afumaţi 0-2
Clasament
- Chindia Târgovişte 50p
- CS Afumaţi 46p
- Concordia II Chiajna 37p
- CS Ştefăneşti 37p
…………………………………….
- CS Vişina Nouă 26p
- CS Podari 22p
- FCM Târgovişte 21p
- AFC Astra II 13p