PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TRAGEDII PE ŞOSELE

TRAGEDII PE ŞOSELE

de Andrei Oprescu
45 vizualizări

Neatenţia, graba, dar şi abaterea de la normele legale conduc la adevărate tragedii pe şosele. Prima parte a anului are un bilanţ cutremurător în ceea ce priveşte accidentele rutiere. Numai în judeţul Dâmboviţa au avut loc 45 de evenimente rutiere grave, iar 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
Bilanţ negru făcut de poliţiştii dâmboviţeni. Din ianuarie până în iunie, pe şoselele din judeţ au murit 18 persoane, iar alte 33 au fost rănite grav şi 18 au fost rănite uşor. De asemenea, s-au înregistrat și alte 251 de evenimente rutiere ușoare, în urma cărora 317 de persoane au fost rănite ușor. Din totalul accidentelor, 99 s-au produs pe drumurile naționale ce tranzitează județul, dintre care 19 grave și 80 ușoare, pe arterele județene, 67 (10 grave și 57 ușoare), iar pe drumurile comunale 20 ( 1 grav, 19 ușoare).
Conform bilanțului, persoanele cele mai predispuse la producerea evenimentelor rutiere au vârste cuprinse între 36 și 45 de ani. În perioada supusă analizei, rata mortalității din accidente rutiere la 100.000 de locuitori este de 3,58.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe