Adapostul pentru oamenii strazii din Targoviste este plin! Tineri si batrani au fost adusi aici de ambulanta si politie, dupa ce au fost gasiti aproape inghetati in strada sau in bordeie saracioase. Conducerea centrului a suplimentat locurile cu 20. Daca nici acestea nu vor fi suficiente, oamenii strazii vor primi gazduire in alte doua centre din Targoviste. Au cerut ajutor autoritatilor si oameni care nu au mai avut mijloc de transport, pentru a se intoarce acasa. Captivi in Targoviste, riscau sa inghete in gara sau pe strada. Salvarea lor a fost acest centru unde au fost gazduiti pana cand drumurile au fost deblocate.
Georgian a ajuns la centrul Speranta seara trecuta. A fost adus de ambulanta, dupa ce un barbat l-a vazut ca se adapostea intr-un magazin. Tanarul nu are un acoperis deasupra capului. A crescut in sistemul de protectie sociala. Dupa ce a implinit 18 ani s-a intors la mama lui naturala, dar concubinul acestuia nu l-a acceptat. Asa a ajuns in strada. Acum nu ar mai vrea sa paraseasca centrul.
Tot cu o seara inainte a ajuns si acest batran. Traieste intr-un bordei saracios, fara caldura si a fost gasit aproape inghetat in casa. A fost ingrijit la spital, iar apoi adus la centrul Speranta. L-am gasit incalzindu-se langa un calorifer, de parca nu ar mai vrea sa se desparta de el. Povesteste ca s-a temut ca va muri de frig.
Conducerea centrului a fost nevoita sa suplimenteze cele 50 de locuri cu alte 20, pentru a face fata tuturor solicitarilor. Ambulantele si politia nu contenesc sa aduca aici oameni ai strazii, care risca sa isi parda viata din cauza gerului.
ECHIPA: Madalina Zabava / Ciprian Rusa