PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » “SPECTACOL” DE CRUZIME

“SPECTACOL” DE CRUZIME

de Andrei Oprescu
6 vizualizări

De multe ori raţiunea nu mai face diferenţa dintre oameni şi animale, iar cei care ar trebui să fie umani acţionează la fel ca necuvântatoarele, adică instinctiv sau la un nivel primitiv. Aşa cum ei se întrec în a-şi arăta forţa, la fel îşi chinuie şi animalele din gospodarie, dar nu oriunde, ci în public, în cadrul târgurilor săptămânale. Caii sunt cei supuşi la adevărate acte de cruzime. Oamenii din jur blamează aşa-zisele “spectacole”, însă nu fac nimic pentru a le stopa. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

Nu sunt puţine cazurile în care animalele pier în chinuri, din cauza celor care îşi spun oameni. Din păcate, astfel de scene sunt la ordinea zilei şi au devenit atât de normale, încât sunt tolerate de cetăţeni şi în public. Probele prin care geambaşii de cai vor să arate că animalele lor merită a fi cumpărate sunt doar un chin greu de suportat pentru cabaline.

Personajul principal al zilei este Petre Lupu, de origine din oraşul dâmboviţean Găeşti. Îşi spune “Bebică Ţiganu de la Găeşti” şi este extrem de mândru de modul în care îşi chinuie animalul sub ochii a zeci de persoane. Calul este transpirat, tremură şi abia se mai ţine pe picioare. Mai mult decât atât, are răni deschise pe corp, însă suferinţa animalului nu este de interes pentru stăpânul său.

Oamenii consideră aceste acte de cruzime adevărate “spectacole” în târgurile de la ţară şi chiar dacă spun că nu sunt de acord cu ele le tolerează şi chiar sunt martori la chinul animalelor.

Ce putem face dacă suntem martori la astfel de situaţii?

Astfel de situaţii nu se petrec doar în târguri, ci şi în propriile gospodării ale crescătorilor de animale. Deşi se află pe proprietate privată, dacă sunt prinşi în timp ce fac aceste fapte de cruzime, riscă aceleaşi sancţiuni.

Conform noii legi de protecţie a animalelor, astfel de oameni rică până la şapte ani de închisoare.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe