“In urma actiunii de control, efectuata de o echipa mixta a Directiei de Sanatate Publica Dambovita, pentru verificarea respectarii reglementarilor sanitare in cabinetele medicale scolare, arondate Scolilor Gimnaziale numarul 10 si 13 din Targoviste, s-au constatat urmatoarele:
-in cele doua scoli evolueaza doua focare de pediculoza: la Scoala Gimnaziala numarul 10 au fost depistate 13 cazuri , iar la Scoala Generala numarul 13 s-au inregistrat 16 cazuri;
-Directia de Sanatate Publica Dambovita nu a fost notificata in scris cu privire la cazurile de pediculoza;
-la ora controlului, echipei de control nu i s-a putut prezenta o procedura de interventie in caz de pediculoza;
-nu s-a putut face dovada triajul epidemiologic zilnic;
Urmare a celor constatate, Directia de Sanatate Publica Dambovita a impus urmatoarele masuri:
-implementarea unei proceduri de interventie in caz de pediculoza;
-scoaterea din colectivitate a copiilor care prezinta pediculoza;
-respectarea reglementarilor sanitare in ceea ce priveste raportarea cazurilor;
-efectuarea zilnica a triajului epidemiologic si consemnarea acestuia.
D.S.P. Dambovita a distribuit substante de deparazitare de tip Piretroid Ped. Ancheta epidemiologica este in derulare prin cabinetul de medicina de colectivitate scolara, eventualele cazuri depistate urmand a fi supuse acelorasi masuri de deparazitare, pana la inchiderea focarului.
Revenirea in colectivitate a copiilor depistati cu pediculoza se va face numai cu avizul medicului de medicina scolara. Au fost aplicate doua sanctiuni pentru gestionarea defectuoasa a focarului si neraportarea cazurilor la D.S.P.” – comunicat de presa DSP Dambovita