PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » 140 DE INVIDIZI AUDIAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

140 DE INVIDIZI AUDIAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

Procurorii DIICOT Ploieşti au efectuat 25 de percheziţii în judeţul Prahova şi una în municipiul Bucureşti la domiciliile mai multor suspecti de trafic de droguri de risc, fiind adusi în vederea audierii 140 de persoane. În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate seminţe de canabis, cantităţi de materie vegetală, ustensile destinate consumului, ambalării şi distribuirii drogurilor, precum şi arme albe.

Cauza investigată de procurori, conform comunicatului citat, vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive. Anchetatorii spun că, începând cu anul 2014, membrii grupului infracţional au comercializat canabis şi substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive mai multor consumatori din Prahova, cu precădere din municipiul Ploieşti.

La acţiuni au participat procurori DIICOT Ploieşti şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Bucureşti, precum şi poliţişti din Prahova şi jandarmi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe