Deputautul Ştefan nu i-a iertat nici pe penelistii locali, pe care ii acuza ca mint si că îsi însuşesc proiectele Partidului Social Democrat.
aprilie 2020
-
-
Din izolare sau carantină, doamnele dar și domnii au încercat să păstreze totuși un aspect fizic plăcut. Dacă altădată saloanele de frizerie, coafură și cele de cosmetică erau arhipline, în …
-
Șoferul a oprit mașina în zona comunei Micești din Argeș după ce a sesizat fum. A ieșit din autoturism și în doar câteva clipe mașina a fost cuprinsă de flăcări …
-
În Ordonanaţă se prevede că persoanele de peste 65 de ani pot circula în intervalul 7 – 11, 19 – 22 în următoarele motive: achiziţionarea unor bunuri de bază, motive …
-
Preşedintele Klaus Iohannis anunţat luni că, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar grădiniţele, şcolile, universităţile nu se vor redeschide. Anul şcolar se încheie pe 12 iunie, însă doar pe …
-
Cheful de a asculta muzică la maximum i-a fost tăiat brusc de mascaţi unui târgoviştean! Exasperaţi de muzica dată la maximum la ore târzii, vecinii au sunat la poliţie. Mai …
-
Grav accident rutier luni seară la Căteasca, în Argeș.Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat doborând un gard stradal.În autoturism se afla doar șoferul în vasta de 40 …
-
Incendiu a izbucnit la o casă în comuna Valea Danului. Femeia era în locuință când incendiul a izbucnit la mansardă. Vecinii au sărit în ajutorul ei și tot ei au …
-
Femeia din Topoloveni se pare că a născut acasă un bebeluș prematur și cei doi au ajuns de urgență la Spitalul Mioveni. Situația era una critică pentru că bebelușul avea …
-
Femeia a acuzat dureri in gat si imediat medicii au decis sa o testeze.Imediat s-a luat masura izolarii cadrelor medicale si a pacientilor care au intrat in contact cu asitenta …
-
Rezultatele testelor COVID-19 au venit sambata dupa-amiaza. Este vorba despre cinci persoane , angajate ale Centrului de Ingrijiri Persoane Varstnice din Racari. Nicio persoana nu are simptome de coronavirus , …
-
Scandalul a avut loc in centrul Ploiestiului. In curtea respectiva locuiesc 30 de poersoane. Cinci dintre ele au fost depistate pozitiv in urma testelor COVID-19. Medicii au venit cu ambulantele …
-
Incendiul a avut loc pe DN7, la Dedulesti , in judetul Arges. Soferul tirului incarcat cu fier a observat ca din remorca iese fum si a tras imediat pe …
-
Elicopterul SMRUD a intervenit de urgenta duminica in Arges pentru a prelua un bebelus si pe mama acestuia. Micutul s-a nascut acasa, prematur, iar medicii din Arges au solicitat ca …
-
Guvernul PNL al României consideră că 39 de judeţe din ţară, printre care şi judeţul Dâmboviţa, nu trebuie să primească bani pentru stoparea răspândirii COVID-19. Iresponsabilitatea Guvernului Orban riscă să …
-
Accindetul de circulatie s-a petrecut joi, in jurul orei 12:26, la Contesti, in judetul Dambovita. Politistii au fost sesizati de o femeie, participant la trafic, care a vazut impactul violent. …
-
Accidentul s-a produs pe DN1, la intrarea în localitatea Bărcănești. Pe sensul de mers sensul de mers Ploiești- București, în curbă către dreapta, un conducător în vârstă de 26 ani, …
-
Scenele ce par mai degrabă demne de un film de acțiune s-au petrecut joi seara în Călărași. Bărbatul gonea în viteză pe străzile din Călărași. Oamenii legii au fost alertați …
-
Primul incendiu a izbucnit in comuna damboviteana Ocnita, in zona Varful lui Stanciu. Vantul a facut ca flacarile violente sa inainteze cu repeziciune pe o suprafata foarte mare. Prima data …
-
Cel care apare în imagini este chiar șeful Poliției Bolintin Vale. La puțin timp după apariția filmulețului în spațiul public, omul legii acuzat că a snopit în bătaie un bărbat …