PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » 300 DE AMENZI ÎN CÂTEVA ORE, ÎN ARGEȘ

300 DE AMENZI ÎN CÂTEVA ORE, ÎN ARGEȘ

de Andrei Oprescu
116 vizualizări

Razia pe drumurile din Argeș s-a desfășurat în intervalul 10.00-14.00. Polițiștii argeșeni au fost ajutați de colegi din Brașov, Dâmbovița, Olt și Vâlcea. Scopul acțiuni a fost de prevenire a accidentelor rutiere și de conștientizare a pericolelor din trafic. Cei aproape 100 de polițiști implicați au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, dintre care, 161 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Trei dintre neregulile care se pot dovedi fatale în trafic au adus cele mai multe suspendări ale carnetelor de conducere. Oamenii legii au reținut 23 de permise de conducere (dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru consumul de alcool) și au retras 9 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 6.500 de lei. Au fost constatate și 3 infracțiuni, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Polițiștii au depistat un tânăr de 20 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism, pe D.J. 732, pe raza localității Vlădești, prezentând pentru control un permis de conducere susceptibil a fi fals.Din verificările efectuate a rezultat că cel în cauză nu deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficciale, uz de fals și conducere fără drept.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe