De cateva zile, prin Targoviste, circula zvonul ca in foarte scurta vreme scaunul de primar al municipiului va deveni liber. Se vorbeste ca pe masa prefectului s-ar afla redactata si asteapta sa fie semnata decizia de incetare a mandatului edilului Gabriel Boriga. Se pare ca decizia nu a fost inca semnata din cauza liderilor PSD care l-au rugat pe reprezentantul Guvernului sa mai astepte putin cu semnatura pentru a avea timp sa-si puna la punct strategia prin care ar urma sa cucereasca primaria. Actuala conducere a organizatiei l-ar vrea la primarie pe Cristian Stan, dar vocea poporului pesedist se uita cu speranta spre altcineva. In aceste conditii, este lesne de inteles ca laboratoarele PSD lucreaza cu motoarele turate la maxim pentru a iesi din impas.
Cum am spus si cu alte ocazii, doua nume sunt vehiculate a fi aruncate in batalia electorala pentru primaria municipiului. Unul ar fi Andrei Plumb, simplu membru al PSD Targoviste, dar sprijinit de social-democrati cu mare influenta in partid. De exemplu, printre sustinatorii candidaturii lui Andrei Plumb s-ar afla parlamentarii Radu Popa, consilierul lui Victor Ponta, Ionut Savoiu, Zisu Stanciu, Leo Badea si Valentin Calcan, dar si primarii Constantin Stroe de la Sotanga si Gabriel Sandu de la Voinesti. Nu in ultimul rand, spun prietenii din PSD, din tabara Plumb ar face parte si fostul lider al PSD Targoviste, prefectul Victor Sanda. Toti acestia sunt oameni cu mare trecere printre pesedistii din judet si care au usile deschise la sediul central din Kiseleff.
Intentia acestora de a intra in lupta pentru primarie cu Andrei Plumb nu a fost si nu este privita cu ochi buni de actuala conducere a organizatiei, respectiv Adrian Tutuianu, care l-ar vrea primar de Targoviste pe protejatul sau Cristian Stan. Nu mai este de multa vreme un secret faptul ca tanarul Cristi Stan este sustinut de Tutuianu care si-a facut cunoscuta sustinerea pentru acesta inca de anul trecut. tot Tutuianu este cel care l-a ajutat sa castige sefia organizatiei municipale a partidului.
Vestea ca Boriga va fi indepartat din functia de primar, urmare a condamnarii de trei ani de inchisoare cu suspendare, a precipitat lucrurile in PSD. Planul este ca prerogativele de primar sa fie preluate de, ati ghicit, Cristian Stan. Pana la organizarea alegerilor, el ar urma sa administreze municipiul, timp in care ar afla si electoratul cine este si ce poate Cristian Stan. Singurul impediment ar fi ca locul lui Boriga nu poate fi luat decat de unul dintre viceprimari, iar Stan este doar consilier local. Problema s-ar rezolva prin alegerea sa in functia de vice. Este greu de crezut ca democrat-liberalul Ciprian Prisacaru ar accepta sa demisioneze pentru a-I netezi calea lui Cristi Stan, asa ca speranta le sta doar in celalalt vice, PSD-istul Eugen Patrascu. Se pare ca Patrascu a fost convins sa demisioneze in viitorul foarte apropiat, astfel incat tanarul sau sef de la PSD Targoviste sa ajunga viceprimar si ulterior primar pentru o perioada scurta de
timp, dar suficienta pentru a se face cunoscut. Oameni care au fost de fata la elaborarea acestui plan, spun ca predarea stafetei ar urma sa aiba loc la sedinta ordinara de la finele acestui luni. Atunci ar lua la cunostinta consilierii de demisia lui Eugen Patrascu si intentia social-democratilor de a-l inlocui cu Cristi Stan. Si uite asa, un vis mai vechi al tanarului Stan si al celor care l-au promovat in politica mare, daca se poate spune asa, va deveni realitate. Si, pentru incheia intr-o nota mai vesela acest subiect serios, iata cum privesc unii concitadini dorinta de mariri administrative a tanarului social-democrat.
https://www.youtube.com/watch?v=WS99laUkmSI