PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ÎŞI PLÂNGE FIUL DISPĂRUT

ÎŞI PLÂNGE FIUL DISPĂRUT

de Andrei Oprescu
14 vizualizări

Suferinţă după suferinţă pentru o femeie din satul dâmboviţean Racoviţă! După ce şi-a văzut fiul sedat pe patul unui spital de psihiatrie, acum îl plânge de aproape un an, de când nu mai ştie nimic de el. Crede că a ajuns din nou pe mâna medicilor psihiatri, însă autorităţile refuză să ii dea vreo explicaţie. Femeia nu ştie nici dacă băiatul ei mai este în viaţă. Bărbatul dispărut este un fost poliţist, pensionat pe caz de boală.

 

Victor Stoica este un fost poliţist pensionat, în anul 2012, pe caz de boală. A intrat în depresie din cauza neînţelegerilor cu soţia sa, de care a şi divorţat. În urmă cu doi ani a fost internat cu forţa la psihiatrie, în oraşul Pucioasa, şi în doar două săptămâni a ajuns o legumă, din cauza că a fost sedat permanent şi din cauza relelor tratamente aplicate în spital. Familia l-a găsit, pe atunci, plin de vânătăi, iar explicaţiile medicilor l-au acuzat tot pe pacient, cum că s-a dat singur cu capul de pereţi. La un moment dat a ieşit din spital şi în scurt timp s-a împăcat cu fosta soţie, iar din 17 decembrie 2014, mama bărbatului nu mai ştie nimic despre fiul ei.

 

Bătrânei i-a spus o cunoştinţă că fiul ei este internat la Pucioasa, însă femeia care i-a fost soţie băiatului ei susţinea că Victor Stoica este plecat la muncă în străinătate.

 

Femeia a făcut demersuri la toate instituţiile abilitate din capitală, mai ales la cele care îi protejează pe poliţişti, însă a fost redirecţionată către sediile judeţene. Acum, bătrâna este disperată. Nu ştie nici dacă băiatul ei mai este în viaţă. Crede că se muşamalizează acest caz, pentru că bărbatul dispărut a fost poliţist.

 

Medici de la Secţia de Psihiatrie, de la Pucioasa, spun că pacientul nu a mai fost în spital de câţiva ani şi că s-a făcut şi o anchetă în acest sens.

 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa spun că bărbatul este dat în urmărire naţională şi internaţională, întrucât ar fi declarat membrilor familiei că pleacă în străinătate. S-au făcut adrese la toate unităţile medicale din ţară, însă Victor Stoica nu se află în niciun centru, iar cercetările continuă, în vederea depistări bărbatului.

 

MIHAELA CIOBĂNOIU

EUGEN BĂNESCU

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe