Acasa StiriDAMBOVITA VETERAN COMEMORAT LA MĂTĂSARU

VETERAN COMEMORAT LA MĂTĂSARU

0 comentarii 55 vizualizari

Ceremonie cu o profundă încărcătură emoţională în comuna dâmboviţeană Mătăsaru. Rudele, prietenii, colegii de batalion, dar și simplii cetăţeni l-au comemorat pe eroul decedat în Afganistan, în anul 2007, Aurel Marcu. Nici forţele armate nu şi-au putut stăpâni lacrimile în cimitirul unde se odihneşte unul dintre oamenii care şi-au dat viaţa pentru patrie şi pentru semenii lui. Evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor.

“Ceea ce îl face pe om mai mare decât simpla lui viaţă este dragostea pentru viaţa altora!” Acest lucru l-a făcut pe sublocotenentul post mortem Aurel Marcu să rămână în inimile tuturor cunoscuţilor. A fost în slujba ţării până în anul 2007, când o bombă i-a curmat viaţa în teatrul de operaţii din Afganistan. Acum este comemorat în fiecare an, în data de 11 noiembrie, ca un adevărat veteran, care a făcut sacrificiul suprem.

La ceremonia din acest an au fost prezenţi şi colegii militarului de la Batalionul 33 Vânători de Munte, din Argeş, oameni alături de care eroul a luptat în Afganistan.

În teatrele de operaţii din Afganistan, au fost până acum 110 militari din cadrul Garnizoanei Târgovişte. Din păcate, nu toţi s-au întors în viaţă alături de cei dragi. De câte ori îşi amintesc de eroul de la Mătăsaru nici forţele armate nu îşi mai stăpânesc lacrimile.

Eroul Aurel Marcu a lăsat în urmă o fetiţă şi o soţie, care îi plâng memoria zi de zi.

La mormântul din satul Puţul cu Salcia, din comuna Mătasaru au fost depuse coroane de flori, în memoria eroului care s-a jertfit pentru patrie, iar ceremonia s-a încheiat cu un moment solemn sustinuţ de reprezentantul Fanfarei Militare din Bucureşti.

MIHAELA CIOBĂNOIU

CLAUDIU ANDREI

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies