PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AU RĂMAS PE DRUMURI

AU RĂMAS PE DRUMURI

de Mditv
13 vizualizări

Disperare pentru douăsprezece familii târgoviştene! Când au venit cu copiii de la şcoală oamenii au găsit lacătul pe uşa de la intrarea în căminul social în care îşi duceau traiul de zi cu zi. Nu au apucat să îşi ia nimic de îmbrăcat din interior sau măcar o parte din lucruri. Pur şi simplu s-au trezit pe străzi, evacuaţi de reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgovişte.

Şi au rămas pe drumuri, cu tot cu copii. Stau în locuinţele sociale de ani de zile, iar de câteva luni au fost lăsaţi şi fără apă caldă şi fără curent. Acum nu mai au nimic.

Oamenii recunosc că de 7 luni, de când au rămas fără curent, nu au mai plătit chiria, dar sunt disperaţi la gândul că îşi vor ţine copiii în frig, pe străzi.

Oamenii trăiesc din salariile pe care le primesc de la Direcţia de Salubritate, unde sunt angajaţi cei mai mulţi dintre ei. Îşi întregesc veniturile din vânzarea peturilor pe care le adună de pe străzi. Îşi trimit copiii la şcoală şi până acum se mulţumeau să trăiască într-o cămăruţă, doar ca să fie alături unul de celălalt. Acum au rămas sub cerul liber şi se gândesc cu groază cum vor putea să îşi crească micuţii dacă nu mai au unde locui. În numele acestor amărâţi vă întrebăm, domnule primar interimar, Cristi Stan, ce se va alege de aceşti copii? Ce soluţii de supravieţuire au aceşti oameni dacă i-aţi dat afară din căminul social?

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe