Doi bătrâni din Moreni, județul Dâmbovița, au plătit scump pentru naivitatea de care au dat dovadă. Mai mulți indivizi care s-au dat drept angajații unei firme ce se ocupă cu repararea acoperișurilor caselor i-au mințit că au negociat cu fiica lor și s-au apucat să le dărâme țigla, cu promisiunea că vor executa lucrarea până la capăt pe bani puțini. În realitate au distrus în totalitate acoperișul în timp ce doi dintre ei au început să caute prin gospodărie și casă. Norocul bătrânilor a fost că fiica, alertată de aceștia, a ajuns la timp și a chemat poliția. Paguba este foarte mare, iar pentru repararea acoperișului trebuie să scoată din buzunar peste 30.000 de lei.
Prin clipe de groază au trecut doi bătrâni din localitatea dâmbovițeană Moreni. Creduli, oamenii i-au lăsat pe indivizii care i-au abordat să le desfacă țigla de pe casă. Escrocii le-au spus că așa s-au înțeles cu fiica acestora și că le vor face un preț bun. Numai că totul a luat o altă întorsătură. Muncitorii veniseră cu alte scopuri. În timp ce unii le-au distrus tot acoperișul, alții au început să caute prin casă după bunuri.
Escrocii au trimis-o pe bătrană în casă și au inceput demolarea. Nici rugămințile și nici strigătele femeii nu i-au oprit. Bolnavă, operată de inima și dependentă de oxigen, femeia s-a speriat foarte tare.
Din spusele acestora, nu sunt singurii păgubiți. Mai mutle persoane ar fi căzut în capcană. După ce au împărțit pliante prin oraș, indivizii și-au căutat atent victimele.
Femeia a depus plângere, iar poliția efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de înșelăciune. În dosarul deschis sunt vizați până acum doi tineri cu vârsta de 21 respectiv 26 de ani. Pentru naivitatea lor, bătrânii au plătit scump. Meseriașul adus pentru repararea daunelor create de escroci a estimat un cost de peste 30.000 de lei pentru întreaga lucrare, bani pe care bătrânii nu au de unde să-i ia.