Bataia de joc pe bani europeni continua la Targoviste. Au fost luni de zile in care locuitorii din Microraioanele XI si XII au suportat praf, aglomeratie si multa dezordine in speranta ca vor avea cartiere asemeni celor din occident. Insa, visul frumos s-a terminat mult prea devreme. Constructorii au executat lucrari de mantuiala, care au inceput sa se degradeze chiar inainte de a fi finalizate. In carosabil au aparut gropi, care dupa orice ploaie se transforma in adevarate balti.
Locatarii acestor cartiere se simt discriminaţi şi spun că aveau mari speranţe de la Planul Intergrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Însă muncitorii s-au jucat cu nervii târgoviştenilor şi au executat lucrările de reabilitare în bătaie de joc. Locatarii spun că au sesizat reprezentanţii primăriei de nenumărate ori, însă nimeni nu a luat vreo măsură. Acum, după ce lucrările de asfaltare au fost finalizate este nevoie să se facă decopertări acolo unde asfaltul s-a măcinat şi au apărut gropi şi să se toarne strat nou.
Înainte ca lucrările de asfaltare să fie finalizate, locatarii au semnalat de nenumărate ori cazurile în care străzi sau trotuare proaspăt asfaltate au fost sparte ba pentru a monta un stâlp de curent sau pentru a repara vreo conductă. Acum, oamenii se aşteaptă ca reprezentanţii primăriei să-şi intensifice vizitele prin aceste cartiere, în preajma alegerilor care bat la uşă.
Situaţia începe să devină asemenătoare şi în cartierele prinse în PIDU A. Cele două Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană au o valoare totală de peste 130 de milioane de lei.