Acasa StiriDAMBOVITA TÂRGOVIŞTEA LUI SCOOBY DOO

TÂRGOVIŞTEA LUI SCOOBY DOO

Autor: Moise Razvan
0 comentarii 44 vizualizari 1 minute timp estimat

Primarul interimar Cristian Stan a ajuns de râsul tuturor! Cu o săptămână înainte de a se decide soarta Târgoviştei, un grup de tineri de la poalele Turnului Chindiei s-au filmat în timp ce îl ironizau pe interimarul aflat la conducerea municipiului. Filmuleţul postat pe un site de socializare demonstrează că toată lumea s-a săturat de lucrările de mântuială, care s-au accelerat în ultima perioada pentru ca panglicile să fie taiate înainte de alegeri.

Sătui de lucrările de mântuială din municipiul Târgovişte, câţiva tineri s-au gândit să ia atitudine, într-un mod specific adolescentin. Sub deviza Târgoviştea lui Scooby Doo, aceştia au ironizat procesul de asfaltare pe repede înainte, practicat în municipiul Târgovişte în ultimele luni. Clipul video a fost postat pe o pagină dedicată fiilor cetăţii, intitulată sugestiv Iubim Târgoviştea.

Videoclipul a fost filmat chiar în faţa Primăriei. De la procesul de asfaltare nu putea lipsi edilul şef al municipiului Târgovişte, în clipul băieţilor înfăţişat de Scooby Doo.

Modul inedit prin care tinerii târgovişteni şi-au arătat indignarea faţă de administraţia locală a fost apreciat de internauţii, care nu doar că au distribuit postarea lor, ci nu s-au sfiit să-i felicite public.

Filmuletul realizat de tinerii târgovişteni a ajuns viral pe internet şi înregistrează zeci de mii de vizualiări.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies