PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PRAHOVA :GHIȚĂ MIZEAZĂ PE MAI MULTE DOSARE PENALE

PRAHOVA :GHIȚĂ MIZEAZĂ PE MAI MULTE DOSARE PENALE

de Andrei Oprescu
10 vizualizări

După Victor Ponta acum și deputatul Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. El a fost audiat marți seara la DNA Ploiești și este suspectat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în același dosar în care Victor Ponta a fost pus sub control judiciar. Procurorii spun că Victor Ponta, în calitatea sa de preşedinte al PSD şi-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiţă să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formaţiunea sa să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida.

Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat la intrarea în sediul DNA Ploieşti, că mulţi dintre procurorii din România fac parte dintr-o reţea plătită de ONG-uri, multe dintre ele fiind înfiinţate de George Soros. El a arătat că toţi colegii săi din liceu şi facultate, prietenii şi oamenii cu care s-a asociat sunt anchetaţi şi ‘verificaţi la sânge’, arătând că ceea ce se întâmplă i se pare apropiat de ‘stat mafiot’ şi ‘poliţie politică’. Întrebat dacă regretă că în 2012 a intrat în politică, Sebastian Ghiţă a negat. Totodată, întrebat dacă mai mizează pe un nou mandat de parlamentar, el a răspuns că mizează pe mai multe dosare penale.

La audieri la DNA s-a prezentat și cel care ar fi intermediat plata lui Ghiță către Victor Ponta, însă față de acesta nu a fost dispusă nicio măsură pentru moment.

Anchetatorii spun că Sebastian Ghiţă a fost confirmat de către Victor Ponta, în calitate de preşedinte al partidului, drept candidat într-un colegiu din judeţul Prahova, după primirea celor 220.00 de euro, iar Sebastian Ghiţă a dobândit calitatea de deputat.Cei doi inculpaţi au fost puşi sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent, de a se apropia şi comunica cu anumite persoane şi de a face declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în dosar.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe