PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DÂMBOVIȚA : VAL DE COPII INTOXICAȚI LA MORENI

DÂMBOVIȚA : VAL DE COPII INTOXICAȚI LA MORENI

de Andrei Oprescu
60 vizualizări

Val de copii intoxicați la Spitalul de Pediatrie din Moreni. 12 copii au fost internați cu febră, vărsături și deshidratați. Părinții s-au prezentat cu micuții în brațe încă de la primele ore ale dimineții. Direcția de Sănătate Publică a început o anchetă. S-au recoltat probe atât din produsele alimentare consumate de copii cât și din apă. Deocamdată nu există un punct comun. Micuții au fost stabilizați și monitorizați.

Această mămică a venit de urgență cu băiețelul la secția de Pediatrie din Moreni. Este al doisprezecelea copil care a fost internat cu simptome de toxiinfecție alimentară în doar câteva ore.

Prezentările au început de la ora cinci dimineața. Copiii au sosit cu stări de greață, amețeală și vărsături. Medicii i-au stabilizat și i-au internat pe secție pentru monitorizare.

Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani sunt elevi la două școli și o grădiniță din municipiul Moreni. Părinții spun că nu au consumat lapte și corn la școală și nici un anumit produs care să le facă rău acasă.

O echipa a Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița s-a deplasat la fața locului pentru a recolta probe. Sunt luate în calcul mai multe variante. Este posibil ca toxiinfecția să fie provocată fie de alimentele la un magazin consumate de copii, fie de apa potabilă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe