PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » „CASA VERDE”, DIN NOIEMBRIE! VEZI CUM POȚI ACCESA PROGRAMUL!

„CASA VERDE”, DIN NOIEMBRIE! VEZI CUM POȚI ACCESA PROGRAMUL!

de Mditv
221 vizualizări

Programele Casa Verde, Casa Verde Plus şi Natura încep în noiembrie, cu prefinanţare de 30%. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Mediului, Viorel Lascu, care a declarat că programele Casa Verde, Casa Verde Plus, Natura, derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, vor fi lansate în luna noiembrie. Fiecare lansare va fi anunţată cu zece zile înainte, într-o conferinţă publică, atât Casa Verde, cât şi Casa Verde Plus. Există bani. În momentul de faţă, AFM are cea mai mare colectare din istorie, există fonduri. În noiembrie se va drumul la programele principale, şi Casa Verde Plus. Element important este că această Casa Verde Plus va fi deschisă autorităţilor, se va putea finanţa partea de clădiri, spitale, şcoli, mai mult decât a pune doar panouri solare, inclusiv ce înseamnă izolaţie, elemente de construcţie. Dar, normal, va avea şi componenta de cofinanţare şi va avea avantajul prefinanţării de 30% care nu exista până acum’, a declarat Viorel Lascu. Întârzierile în lansarea programelor au fost determinate de dificultăţile de organizare. Problemele de administrare au fost legate, în primul rând, de Administraţia Fondului pentru Mediu, care nu a fost preconizată să răspundă la programe vaste, singurul program care a decurs foarte bine, până în 2015, fiind ‘Rabla’, care are un format simplu şi nu implică sume foarte mari.


IATĂ CUM PUTEȚI PARTICIPA LA PROGRAMUL CASA VERDE 2016 !

1. Cine poate beneficia de programul Casa Verde, privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă?

Solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
– este persoana fizică care işi are domiciliul pe teritoriul României;
– este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul;
– imobilul trebuie sa nu faca obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică;
– nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugetele locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
– în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului.

2. Pentru ce tipuri de instalaţii puteţi să obtineţi finanţare? Care este suma maximă care se acordă pentru fiecare tip de proiect?

– până la 6000 Ron pentru instalaţii de panouri solare;
– până la 8000 Ron pentru instalaţii de pompe de căldură;
– până la 6000 Ron pentru instalaţii de producerea energiei termice cu cazane pe baza de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

3. Pot fi cumulate mai multe tipuri de instalaţii?

În cazul cumulării în cadrul aceluiaşi proiect a două tipuri de instalaţii, cuantumul finanţării solicitate nu poate depăşi valoarea cea mai mare acordată unui tip de proiect din cele două cumulate în cadrul programului.

4. Unde se depun documentele pentru obţinerea finanţării?

Dosarul de finanţare conţinând toate documentele obligatorii va fi depus personal de către solicitant la sediul Agenţiei Judeţene pentru Proţecţia Mediului pe raza căruia îşi are domiciliul.

5. Ce documente sunt necesare pentru obţinerea finanţării?

– cerere de finanţare nerambursabilă completată prin tehnoredactare computerizată şi semnată de solicitant, în original;

– declaraţie pe propria răspundere completată şi semnată de către solicitant, în original;

copie de pe actul de identitate al solicitantului;
– adeverinţă privind existenţa contului bancar al solicitantului finanţării, emisă de o bancă comercială, în original;

extras de carte funciară care să ateste dreptul de proprietate/ coproprietate al solicitantului asupra imobilului pe/ în care se va realiza proiectul, în original, sau autorizaţie de construire emisă solicitantului, în copie legalizată pentru imobilele aflate în construcţie, valabil la data depunerii.

copia cărții funciare și extras de carte funciară individuală, pentru proprietăți comune, pot fi maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară, care adunate trebuie să fie egale cu 1(un) întreg;

autorizație de construire emisă solicitantului, în copie legalizată pentru imobile aflate în construcție, valabilă la data depunerii, inclusiv ordinul de începere a lucrărilor emise în conformitate cu legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

adeverință privind existența contului bancar al solicitantului finanțării emisă de o bancă comercială, sau extras de cont;

certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente de pe raza cărora işi are domiciliul solicitantul;

un plic pe care se va completa numele şi adresa completă a solicitantului, titlul programului: „Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, precum şi sesiunea de depunere.

6. Când se poate depune dosarul pentru obţinerea finanţării?

Solicitantul poate depune dosarul de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere – publicat pe situlwww.afm.ro sau www.mmediu.ro. Pentru anul 2013 sesiunea de depunere a dosarelor nu se stie inca.

7. Când primeşte solicitantul finanţarea?

Dupa achiziţionarea, montarea, punerea în funcţiune a instalaţiei şi depunerea dosarului de decontare la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul.

8. Până când se depune dosarul de decontare?

Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și încetează valabilitatea la finalizarea proiectului, dar nu mai târziu de 12 luni de la data semnării.

9. Ce documente trebuie depuse în vederea decontării?

– cererea de tragere completată integral prin tehnoredactare computerizată şi semnată de beneficiar;
– contractul de execuţie, în copie legalizată;
– factura fiscală/facturile fiscale, în copie (se va/se vor prezenta şi în original, în vederea certificării conformităţii de către personalul agenţiei judeţene pentru protecţia mediului responsabil cu derularea Programului);
– documente bancare privind achitarea facturilor fiscale prezentate (extrase de cont cu viza instituţiei financiar bancare însoţite de OP-uri) şi/ sau chitanţa;
– proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în original;
– certificatul de garanție emis de producător pentru instalație, în copie;
– un plic pe care se va completa numele şi adresa completă a solicitantului, titlul programului: „Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, precum şi numărul şi data contractului de finanţare nerambursabilă în baza căruia se solicită decontarea.

10. Care sunt cheltuielile eligibile?

– achiziţia de instalaţii pentru producerea de energie termică, inclusiv instalaţii pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie regenerabilă;
– cheltuieli cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului, efectuarea, verificarea probelor şi încercărilor;
– taxa pe valoarea adaugată (TVA);
– sunt eligibile numai cheltuieli efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.

11. Se acordă plăţi în avans?

Autoritatea nu acordă plaţi în avans şi finanţează cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă. De asemenea, Autoritatea nu efectuează plăţi pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor încheiate între beneficiarii finanţării şi furnizorii de servicii/ produse lucrări aferente proiectului.

12. Când se organizează sesiunea de finanțare?

– datele privind începerea sesiunii de finanțare se publică pe pagina de internet a Autorității cu cel puțin 10 zile înainte de data deschiderii sesiunii de finanțare.

Extrase din „Ordinul pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 310/05.05.2011.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe