Caz uluitor! Un profesor de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești primea mită de la studentii săi bonuri valorice de benzină în schimbul promovării examenelor. Anchetatorii au efectuat percheziții la domiciliul său în această dimineață. Profesorul spăgar a fost ridicat și condus la Parchet. Acesta este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru luare de mită și evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate ar fi reieșit că persoana în cauză, profesor în cadrul UPG Ploiești la o disciplină specializată, ar deține o firmă pe care o folosea în circuitul mitei. Surse judiciare au precizat că bărbatul le-ar fi cerut studenților să cumpere de la o benzinărie, în numele firmei sale, bonuri valorice de benzină pe care ulterior le-ar fi înregistrat ca și cheltuială nereală în societatea sa. Suspiciunile care planează asupra lui au ajuns şi la cunoştinţa conducerii Universităţii de Petrol și Gaze Ploiești.
Studenții îi dădeau profesorului bonuri de 200-250 de lei de persoană pentru promovarea examenelor. Până la acest moment, au fost identificați 21 de studenți care i-ar fi dat mită profesorului în acest fel, acesta fiind cercetat pentru luare de mită și evaziune fiscală.
La începutul lunii, un lector universitar din cadrul UPG Ploiești a fost trimis în judecată pentru luare de mită, el fiind acuzat că a primit bani de la 80 de studenți, dar și unele servicii, respectiv munci casnice precum cositul ierbii, pentru ca aceștia să promoveze examenele la diverse materii.