Drumul până la şcoala este un chin în fiecare zi pentru zeci de copii din satul dâmboviţean Cucuteni. Prichindeii merg pe jos, prin frig şi pe întuneric, 5 kilometri în fiecare zi. Au beneficiat de maşina de transport şcolari doar două luni, anul trecut, iar de la începutul acestui an au fost nevoiţi să se întoarcă la vechile obiceiuri. Copiii se trezesc cu aproximativ două ore mai devreme pentru a ajunge la timp în clase, iar unii dintre părinţi nu îşi pot găsi un loc de muncă pentru că nu are cine să se ocupe de cei mici şi să îi ducă zilnic în oraş, la şcoală.
Este ora 6 în casa familiei Istrătoiu. Cei doi copii se pregătesc să pornească la lungul drum spre şcoală. Deşi le este somn, nu se plâng, spun că s-au obişnuit să se trezească devreme şi să meargă mult pe jos.
Tatăl lor este cel care îi duce zilnic la şcoală. Mama copiilor este la serviciu, iar tatăl munceşte cu ziua prin sat. Spune că nu îşi poate găsi un loc de muncă pentru că nu are cu cine să lase copiii. Bunicii sunt prea bătrâni şi bolnavi pentru a merge 5 kilometri cu copiii pe jos până la şcoală.
La 6:30 copiii se întâlnesc într-un punct bine stabilit. Alături de părinţi pornesc la drum. Au mult de mers până la şcoala din Fieni, unde învaţă, iar pe timp de iarnă drumul este şi mai anevoios. Prichindeii nu se mai plâng nici de frig, nici de ninsoare, iar când îi dor picioarele îi roagă pe părinţi să îi ducă în braţe.
De maşina de transport şcolari s-au bucurat doar două luni, la sfârşitul anului 2016, atunci când primarul oraşului Fieni a trimis şoferul şi “pe plai”, la Cucuteni. Acum, cei mici sunt obligaţi să mergă din nou pe jos.
Problema este că cei aproximativ 20 de copii învaţă la Fieni, deşi satul în care locuiesc este pe raza comunei Moţăeni. Aici însă, şcoala funcţionează doar cu patru clase şi se învaţă simultan, din cauza numărului mic de şcolari.
Până când cei doi edili vor găsi o soluţie comună, copiii sunt nevoiţi să meargă pe jos până la şcoală în fiecare zi, prin frig. Se încălzesc la şcoală, unde se lipesc de calorifere imediat ce intră în sălile de curs.