Un tânăr de 22 de ani, din Titu a fost reținut de polițiști, după ce a fost acuzat de soacră că i-a furat din locuință o geantă plină cu bani. Tânărul a locuit în casa iubitei sale din localitatea Crovu, până luna trecută, când a ales să plece acasă. După ce a plecat, mama iubitei sale a observat că din casă au dispărut 115.000 lei, bani pe care-i ținea într-o geantă. Imediat femeia a anunțat poliția. Oamenii legii au organizat o percheziție la domiciliul suspectului, însă n-au mai găsit banii, ci o un bolid de lux, susceptibil a fi cumpărat din banii sustrași.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului judiciar asupra autoturismului.