Veşti proaste de la agricultorii din cel mai mare bazin legumicol din ţară. Gerul de săptămâna trecută şi bruma groasă a afectat serios producţia de cartofi. Culturile au fost afectate mai mult de 50%, în ciuda eforturilor depuse de ţărani pentru a le salva. Acest episod urât de primăvară, desprins mai degrabă din sezonul hibernal, nu generează decât o creştere a preţurilor la prima producţie de cartofi din acest an.
În nopţile geroase, agricultorii au stat pe câmp, unde au format perdele de fum pentru a-şi salva culturile din calea gerului şi a brumei groase. Chiar şi aşa, ţăranii se tem că anul acesta nu-şi vor scoate nici investiţia făcută. Nopţi la rând temperaturile au scăzut sub 0 grade Celsius, spre disperarea agricultorilor, care s-au rugat pentru culturile lor.
Oamenii speră ca vremea să redevină la normal, pentru a-şi putea continua activitatăţile agricole. Se tem ca nu cumva după acest val de frig să se confrunte cu alte probleme, precum dăunători sau mană. Investesc în soluţii pentru stropit şi fac tot posibilul să mai salveze măcar o parte din culturi. În caz contrar nu-şi vor scoate nici banii investiţi, iar vremea capricioasă din luna aprilie se va resimţi în vară şi în buzunarele cumpărătorilor, pentru că o producţie slabă înseamnă şi preţuri mai mari în pieţe.