Furtuna a făcut prăpăd în judeţul Dâmboviţa! Zeci de gospodării din mai multe localităţii au fost inundate şi a fost nevoie de intervenţia autorităţilor pentru ca oamenii să scoată apa din curţi. Apa de ploaie a pus stăpânire şi pe Drumul Naţional 71, care duce către Sinaia, spre disperarea şoferilor, care şi-au continuat deplasarea cu greu.
În comuna Aninoasa, a plouat atât de mult încât șanțurile nu au mai făcut față iar apa s-a revărat peste tot. Circulația pe Drumul Național 71 a fost un calvar zeci de minunte. Apa a acoperit toată strada.
La un moment dat, furtuna a adus şi piatră în Aninoasa.
Probleme au fost şi în comuna Răzvad. Străzile au fost inundate, iar apa a pătruns în gospodăriile oamenilor, mai ales în zonele în care localnicii nu şi-au curăţat şanţurile.
Volumul mare de apă strânsă de pe versanţi a inundat şanţurile care au refulat. În zonă s-a intervenit cu autospeciale aparţinând Isu şi cu autospecialele din cadrul Primăriei Răzvad, iar poliţia a dirijat traficul rutier, îngreunat de cantitatea mare de apă de pe carosabil. .
În comuna Şotânga, o persoană a rămas izolată într-o anexă gospodărească şi a avut nevoie de sprijinul pompierilor pentru a fi salvată. Autorităţile recomandă cetăţenilor să cureţe şanţurile din faţa gospodăriilor, pentru că precipitaţii abundente vor fi şi în această săptămână. Informarea meteo de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ este valabilă până în data de 9 mai, la ora 23.