Scene desprinse din filme, într-o localitate din Dâmbovița! Un tânăr de 32 de ani a fost sechestrat și bătut de doi frați, cu care se pare a dat mai multe spargeri. Totul s-a petrecut în satul Racovița, din comuna Bucșani. Victima este un cunoscut al polițiștilor și a participat la mai multe furturi împreună cu cei doi frați, care acum îl acuză că ar fi trădat. Pentru a se răzbuna, cei doi frați l-au ademenit în casa lor, l-au bătut cu bestialitate și nu l-au mai lăsat să plece. Tânărul bătut a fost salvat de fratele său, aflat la muncă într-un județ vecin. El a sunat la poliție și a anunțat că fratele său este sechestrat în casa celor doi. Polițiștii au descins la locuință celor doi, însă n-au reușit să prindă decât un suspect. Celălat a fugit când a auzit sirenele poliției. Tânărul avea răni serioase la cap și pe tot corpul, făcute cel mai probabil cu obiecte contondente, spun legiștii. El e atât de speriat, încât a mărturisit că se gândește chiar să-și retragă plângerea. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi frați din Racovița riscă până la 10 ani de închisoare pentru sechestrare de persoane.
TÂNĂR SECHESTRAT ȘI BĂTUT CU BESTIALITATE! POLIȚIȘTII AU INTERVENIT ÎN FORȚĂ CA SĂ-L SALVEZE
44
articolul precedent