În anii 70, România era al cincilea mare exportator de bumbac, la nivel mondial. Acum, în ţara noastră nu se mai produce nici 2% din firele necesare pentru îmbrăcarea propriei populaţii. Un pion principal în prelucrarea ţesăturilor a fost Fabrica Textila, din oraşul dâmboviţean Pucioasa. După anii 2000, marea întreprindere s-a transformat într-o ruină, care este doar umbra fabricii de altădată, în care lucrau mii de muncitori şi care, în anii 80, exporta ţesături în toată Europa.
În anul 1948, fabrica a fost naţionalizată şi inclusă în Centrala Industrială a Bumbacului. Din Textila Bucegi s-a desprins Întreprinderea Textilă Trainica, specializată în ţesături din in şi bumbac pentru prelate de camioane şi corturi militare. Prin decret de stat s-a decis ca 80% din producţia Bucegi şi Trainica să meargă la export. Familia Rotaru, din comuna Brăneşti, a lucrat în fabrică zeci de ani, la trei schimburi. Dumitra Rotaru are 40 de ani vechime ca ţesătoare la patru războaie automate şi îşi aminteşte că la Trainica erau 6 ooo de muncitori, iar la Bucegi 8 ooo.
Conform unui proiect de stat, până în anii 90, maşinile de ţesut trebuiau înlocuite, însă, din cauza Revoluţiei, planurile s-au schimbat. Maşinăriile vechi, uzate moral şi depăşite fizic, au rămas, iar după 1990 comenzile au început să scadă. Din anul 1991, cele doua fabrici au devenit societăţi comerciale cu autonomie proprie şi au mers din ce în ce mai rău, iar angajaţii au început să dispară cu sutele.
Doamna Dumitra spune că din salariul ei de ţesătoare şi al soţului de sudor, la Trainica, au reuşit să cumpere teren, să-şi ridice casa şi să-şi crească copiii. Regretă închiderea fabricii, care era un bun loc de muncă pentru mii de persoane.
Cei doi soţi mai au doar pozele şi insignele primite ca recompensă pentru munca depusă. Le păstrează cu sfinţenie pentru a le arăta nepoţilor atunci când le povestesc despre România de altădată.
Acum, la trainica mai funcţionează doar o secţie privată de croitorie cu aproximativ 30 de angajaţi. La Bucegi a rămas doar plăcuţa prinsă pe ruine care ne aminteşte că, odinioară, pe porţile fabricii ieşeau peste 8 000 de angajaţi. Pereţii scorojiţi de la Trainica şi Textila-Bucegi aparţin acum unor foşti angajaţi care au cumpărat fabricile la preţ de nimic.