După ani de zile de promisiuni şi aşteptare, bălenarii care locuiesc pe străzi secundare se bucură, în sfârsit, de asfalt! Mirosul bitumului încins a fost simţit pentru prima dată pe străzile de legătură între artele principale, străzi uitate de fosta administraţie locală. S-a lucrat intens, astfel încât asfaltul să poată fi călcat repede de cei care au treabă la câmp, pentru ca activitatea agricolă să nu fie întreruptă.
Toate tronsoanele rămase neasfaltate în urma proiectelor desfăşurate de fosta administraţie locală din Băleni vor fi modernizate. Lucrările au fost deja demarate în Cartierul Băleni Români, în zona poiană, cum este cunoscută printre localnici, la Burlaci, pe strada Bolovăneşti, pe strada Ţarinei, străzi care fac legătura între principalele drumuri din localitate.
De normalitate se pot bucura acum şi localnicii, care aşteptau nerăbdători să fie asfaltate şi străzile lăturalnice. Oamenii spun că de-a lungul timpului au primit doar promisiuni.
Localnicii se bucură de lucrările de asfaltare, însă, acestea i-au reţinut o zi din treabă, pentru că nu au putut merge cu utilajele la câmp, de teamă să nu strice asfaltul proaspăt turnat.
Valoarea proiectului, implementat de actuala administraţie locală, este de aproximativ 223 000 de lei, resurse locale. Per total vor fi asfaltaţi peste 800 de metri pătraţi, plus amenajările suplimentare obligatorii, adică podeţe şi şanţurile de scurgere a apei.