În timp ce secțiile de boli infecțioase sunt luate cu asalt, iar România se confruntă cu un val de viroze, vaccinul antigripal lipsește în continuare din multe cabinete ale medicilor de familie. Livrarea dozelor de vaccin a început abia pe 4 decembrie, deși medicii susțin că eficiența este maximă atunci când imunizarea se face cel târziu la începutul lunii octombrie. În Dâmbovița, dozele vor ajunge probabil la sfârșitul săptămânii.
Valul de viroze a lovit județele din Regiunea Sud-Muntenia. În Dâmbovița în numai o săptămână, în intervalul 27 noiembrie-3 decembrie numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii a fost de 772 din care 44 de cazuri internate și 160 de pneumonii. Cei mai afectați sunt copiii. În numai o săptămână au fost înregistrate 50 de cazuri la grupa 2-4 ani, 3 micuți având nevoie de internare.
Problema cea mai mare o reprezintă în continuare lipsa vaccinului antigripal. 1 milion de doze au fost achiziționate de Ministerul Sănătății, însă acestea nu au ajuns și la medicii de familie. Abia pe 4 decembrie a început livrarea. În Regiunea Sud-Muntenia au fost repartizate astfel: Ilfov (6.520 doze), Călărași (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze) și Prahova (43.465 doze).
În județul Dâmbovița vaccinul nu a ajuns. Cel mai probabil, potrivit DSP Dâmbovița dozele vor fi repartizate medicilor la sfârșitul săptămânii. Cei care sunt în grupele de risc trebuie să se vaccineze neapărat.
Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătății a încheiat, pentru prima oară, un acord –cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.