PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, DIN NOU, LA TÂRGOVIŞTE

LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, DIN NOU, LA TÂRGOVIŞTE

de Andrei Oprescu
15 vizualizări

 

La podul de la Valea Voievozilor ba s-a lucrat în ritm de melc, ba nu s-a lucrat deloc. Pe muncitori i-a apucat vrednicia chiar când podul trebuia să fie gata. Termenul limită era 15 decembrie, însă, la acest obiectiv încă se lucrează. Localnicii indignaţi, care sunt nevoiţi să piardă zeci de minute în traficul blocat la intrarile în oraş, spun că nu aveau speranţe că podul va fi gata înainte de sărbători. Sunt obişnuiti cu ritmul în care se lucrează în municipiul Târgovişte.

Din data de 25 septembrie până în prezent, muncitorii nu au reuşit să termine de reabilitat podul de pe centura municipiului Târgovişte, dinspre Valea Voievozilor. Termenul limită era 15 decembrie, însă, nici măcar un sens nu a fost gata până la data la care constructorul şi autorităţile municipale au promis că lucrările vor fi gata. Constructorul nu s-a grăbit să termine, pentru că o perioadă bună de timp n-a fost picior de muncitor în zona obiectivului peste care timpul şi-a pus amprenta. Pe 15 decembrie, în loc de inaugurare, muncitorii se chinuiau să mute nişte balize pentru a încadra un singur sens de mers, pe care asfaltul era cald. Recalcitrant la vederea jurnaliştilor, şeful de şantier recurge la datele tehnice pentru a-şi motiva neputinţa.

Localnicii spun că s-au obişnuit cu modul lent sau foarte lent în care se lucrează în Târgovişte. Pentru a nu fi nevoiţi să ocolească tot oraşul şi să piardă zeci de minute blocaţi în trafic, cei care locuiesc în zonă sau care vin în fiecare zi îşi lasă maşinile la capătul celălalt al podului şi merg pe jos.

Doamna Marilena vine zilnic în zonă pentru că are în grijă casa unei rude. Este nevoită să parcurgă cu maşina tot oraşul, pentru că vine tocmai de la Poarta Bucureştilor.

În fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti se zvoneşte că se va deschide podul doar pe un sens de mers şi se va circula cu semafoare, aspect confirmat şi de muncitori.

Încă o dată, administraţia municipală s-a împotmolit la lucrările de pe centura municipiului Târgovişte, aşa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe