PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RUDA UNUI PACIENT, AGRESATĂ DE MEDIC

RUDA UNUI PACIENT, AGRESATĂ DE MEDIC

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

Înca un scandal în care este implicat un medic a ieşit la iveală. S-a întâmplat la Spitalul Orăşenesc Pucioasa. Ruda unui pacient a fost agresată de un medic chirurg chiar pe holurile instituţiei spitaliceşti. O parte din scandal a fost surprins în imagini de către victimă care a făcut imediat plângere la autorităţile competente.

Alexandru Bucur, în vârstă de 28 de ani, a mers cu bunica soției la compartimentul de urgențe a Spitalului din Pucioasa, pentru că bătrâna acuza dureri puternice în zona abdominală. Acesta susține că femeii i s-a făcut un calmant și a fost trimisă acasă, dar rudele au insistat să o vadă un medic chirurg. Medicul chirurg, deranjat de faptul că femeia a fost în trecut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, şi-a arătat indignarea şi în faţa bătrânei aflată în suferinţă.

Medicul a trimis-o pe bătrână acasă, iar când rudele bătrânei au insistat să o vadă din nou şi să-i facă un consult real situaţia a degenerat. Când au vrut să afle şi numele medicului care a refuzat consultaţia toată lumea a început să ridice tonul.

Deși asistenta a încercat să-l acopere pe medic, la un moment dat acesta a luat contact cu rudele pacientei. Atitudinea nu a fost deloc demnă de un medic.

Victima s-a ales cu răni la nivelul brațelor și a sunat imediat la poliție.

Femeia însărcinată a suferit un atac de panică după această situaţie. Bărbatul a depus plângere la poliţie şi spune că va merge şi la Colegiul Medicilor. În paralel cu autoritățile competente s-a deschis o anchetă la Spitalul Pucioasa în care este analizat comportamentul medicului, cunoscut în localitate pentru ieșirile lui violente.

Totuși, conducerea spitalului încearcă să-l scuze pe medicul chirurg.

Pe numele doctorului Geambaşu s-a deschis un dosar penal pentru comportament abuziv, iar pe numele victimei, Alexandru Bucur, nepotul pacientei, s-a deschis un dosar penal pentru ameninţare. În tot acest timp, s-a confirmat faptul că bătrâna avea probleme reale de sănătate, întrucât în prezent se află internată la Spitalul Judeţean din Târgovişte, unde a fost şi operată de urgenţă.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe