Nicio masă de Paști fără miel și niciun târg fără controale ale inspectorilor sanitari. DSV Dâmbovița anunță verificări masive în piețele și târgurile din județ în perioada de dinaintea sărbătorilor Pascale. Pentru a preveni apariția cazurilor de toxiinfecție alimentară acțiunile vor viza atât operatorii economici din sectorul alimentar cât și din cel al creșterii animalelor.
Controale se vor desfășura în pieţele agroalimentare, târgurile de animale şi locurile special amenajate unde prin tradiţie este permisă sacrificarea mieilor. Carnea de oaie comercializată prin unităţi de alimentaţie publică trebuie să provină în exclusivitate din abatoare autorizate, înscrise pe site-ul ANSVSA, şi trebuie să aibă marcă de sănătate aplicată de către un medic veterinar.
Comercianții care nu se vor supune normelor de igienă și prevederilor legale, vor fi sancționați. Amenzile sunt foarte mari, așa că inspectorii speră că în goana după profit vânzătorii să nu riște să pună în pericol sănătatea populației.
Principala problemă anul acesta va fi numărul mic de miei care vor putea fi sacrificați. Crescătorii au avertizat deja asupra faptului că prețurile vor crește.
Deși au apărut informații potrivit cărora carnea de miel de lapte, sub 15 kilograme în viu, este nerecomandată, pentru că e toxică pentru organism, reprezentanții DSVSA susțin că nu este un pericol.
Medicii veterinari vor colabora în controale cu alte autorităţi şi instituţii de la nivel judeţean respectiv ANAF, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia de Sănătate Publică și Inspectoratul de Poliție.