PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » OBLIGAȚII FISCALE DIN LUNA MAI

OBLIGAȚII FISCALE DIN LUNA MAI

de Andrei Oprescu
7 vizualizări

Obligațiile fiscale de declarare și de plată, din luna mai, au fost prezentate de specialiști, pe înțelesul contribuabililor, într-o nouă întâlnire găzduită de ANAF Dâmbovița. Principalele teme au fost declarația unică, modalitatea de calcul a impozitelor prin autoimpunere, precum și modificările legislative în ceea ce privește plata mai devreme a impozitelor pentru a primi bonificații. Contribuabilii și-au lămurit toate neclaritățile prin întrebări adresate speciștilor în domeniul fiscal.

La întâlnirea lunară cu contribuabilii au fost prezentate: calendarul fiscal aferent lunii mai, actele normative fiscale care au apărut în ultima lună, s-a discutat despre persoanele fizice care obţin venituri din diferite activităţi. Mai exact, aceştia trebuie să completeze declaraţia unică, care cuprinde 7 declaraţii, care le-au dat bătăi de cap contribuabililor încă de la început.

Noutatea legislativă în ceea ce priveşte această declaraţie este reprezentată de faptul că cei în cauză îşi pot calcula singuri impozitele, fiind o declaraţie cu autoimpunere.

Contribuabilii sunt stimulaţi să efectueze plăţile şi mai devreme, mai exact până la data de 15 decembrie 2018, beneficiind astfel de bonificaţii de 10%. Printre contribuabilii prezenţi în sală s-au aflat şi economişti cu experienţă, care vor să fie la curent cu toate modificările legislative şi să le aplice în mod corect. Printre ei a fost şi Elena Simion, de meserie economist, de peste 40 de ani.

Totodată, reprezentanţii ANAF Dâmboviţa le reamintesc societăţilor comerciale că până la sfârşitul lunii mai sunt obligate să depună situaţiile financiare, aferente anului 2017.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe