PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SCHIMBĂRILE DIN LEGEA INSOLVENȚEI

SCHIMBĂRILE DIN LEGEA INSOLVENȚEI

de Andrei Oprescu
11 vizualizări

Guvernul a adoptat modificarea legii insolvenței prin ordonanță de urgență. Momentul, dar și conținutul au fost controversate și îndelung discutate, dar și puternic contestate de mediul de afaceri. Liderii de sindicat dâmbovițeni o vad însă ca fiind oportună. Proiectul aprobat vine cu câteva modificări majore, una dintre ele fiind interzicerea declarării insolvenței dacă firmele au mai mult de 50% din datorie către stat.
Deși au existat foarte multe voci care au susținut că Leaga insolvenței în forma actuală este făcută pe repede înainte și cu dedicație, sindicaliștii dâmbovițeni sunt de altă părere. Aceștia spun că este o încununare a unor eforturi majore făcute în ultimul an pentru a stopa astfel fenomenul insolvenței. Potrivit ministrului Finanțelor, mai mult de 6000 de companii cu peste 64 de mii de salariați sunt în procedură de insolvență sau în perioada de observație. Schimbările aduse de legea insolvenței vizează mai multe etape.
Modificările vizează și administratorul judiciar. El nu va mai putea fi ales de către debitor. Totodată, administratorul judiciar va răspunde.
Modificările vizează și planul de organizare. O noutate care a stârnit controverse este dată de faptul că în contul creanţelor, statul poate să devină acţionar, cu pachete minoritare chiar.
Rămâne de văzut modul în care se va trece la aplicarea acestei legi și dacă ea nu va fi contestată având în vedere vocile care s-au ridicat împotriva modificărilor.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe