Cu nucă, rahat sau stafide, cozonacul rămane oricând desertul preferat al românilor. Tradiţia preparării cozonacului în cuptoare ca pe vremea bunicii este cea care dispare cu fiecare generaţie. Aşa că, în această perioada tot mai multe doamne trec pragul patiseriilor pentru a comanda. Patiserii s-au înarmat cu multă răbdare şi forţă de muncă pentru a realiza cei mai buni cozonaci. Sunt însă și doamne care au vrut să pregătească acasă cozonul cel mai gustos pentru cei dragi.
Se spune că testul suprem pentru o bună gospodină este coacerea cozonacului. Prăjitura tradițională a romanilor are însă una dintre cele mai complicate rețete de realizat, care nu iese de fiecare dată nici celei mai pricepute bucaterese. Dacă doamnele și domnișoarele se orientează mai mult spre cozonacul din magazin, bunicile noastre încă mai respectă rețele tradiționale. În prag de sărbători casa este cuprinsă de mirosul de lămâie, esențe și de mireasma de cozonac proaspăt scos din cuptor. Se trezesc din miezul nopții pentru a frământa coca, la care pun ouă proaspete, făină, drojdie și lapte, apoi o pun la dospit, adaugă nuci și cacao și stau de veghe pe lângă cuptoare, pentru a avea pe masa de Crăciun cozonac proaspăt și gustos.
Pe locul următor în preferințele românilor este cozonacul făcut de patiseri. Doamnele care îşi doresc un produs cât mai apropiat de cel tradiţional au o gamă variantă din care pot alege.
Mai puțin gustos este cozonacul din magazine cu termen mare de valabilitate. Dacă la cozonacul tradițional sunt suficiente 7 ingrediente, pe etichetele cozonacilor din comerț veți găsi aproape 30 de ingrediente.
Patronii patiseriilor din Târgoviste se așteaptă la o avalanșă de comenzi pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Clienții pot opta pentru umplutură cu nucă, stafide sau rahat.
COZONACUL- VEDETA SĂRBĂTORILOR
4
articolul precedent