PRIMA PAGINĂ » Stiri » Calarasi » ALEGERILE EUROPARLAMENTARE, ÎN CIFRE. PREZENȚA LA VOT A FOST DE 49,02%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE, ÎN CIFRE. PREZENȚA LA VOT A FOST DE 49,02%.

de Andrei Oprescu
19 vizualizări

După o campanie electorală furtunoasă, o mobilizare aproape istorică și o prezență masivă la vot, alegerile europarlamentare 2019 au ajuns la final. La ora 21.00, la momentul închiderii secțiilor de vot, prezența era de 49,02% la nivel de țară cu un total de aproape 9 milioane de votanți. Două dintre județele din sud-muntenia s-au clasat în top 5 județe cu cea mai mare prezență la vot: Ilfov-64,03% și Giurgiu cu 55,55%. În Prahova prezența la vot a fost de 52,16%, iar în Dâmbovița de 52,07%. În Teleorman 51,96% dintre cei cu drept de vot au ieșit la urne, iar în Argeș-50,73%. O prezență la vot mai mică s-a înregistrat în Călărași-44,46% și în Ialomița-42,50%.

PREZENȚA LA VOT -49,02%

TOTAL VOTANȚI -8.954.959

ILFOV-64,03%

GIURGIU 55,55%

PRAHOVA-52,16%

DÂMBOVIȚA-52,07%

TELEORMAN-51,96%

ARGEȘ-50,73%

CĂLĂRAȘI-44,46%
IALOMIȚA-42,50%

Imediat după finalizarea procesului de votare, exit-poll-urile au venit cu primele estimări, care cu mici diferențe s-au dovedit realiste. După numărarea voturilor din 95% din secții de către BEC, cifrele parțiale erau:

REZULTATE PARȚIALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE

1. PNL: 27,56%

2. PSD: 23,46%

3. USR-PLUS: 22,42%

4. ProRomânia: 6,68%

5. PMP: 5,9%

6. UDMR: 5,48%

7. ALDE: 4,27%

 Cifrele înregistrate la alegerile europarlamentare dau peste cap orice standard de până acum și orice estimare. Mediul urban de exemplu a condus detașat la prezența la vot cu peste 5 milioane de votanți, în timp ce în mediul rural au ieșit la vot 3,8 milioane de români.

Oamenii au venit la vot dis-de-dimineață, iar la unele secții și în țară s-a stat la coadă.

În diaspora au fost instalate 441 de secții de vot dar nu au făcut față numărului mare de români veniți să voteze. S-a stat la cozi imense.

În zilele următoare vor fi prezentați oficial europarlamentarii României.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe