UPDATE: Răsturnare de situație în urma audierilor. Bărbatul nu a putut fi acuzat de tâlhărie din lipsa probelor. Polițiștii au găsit pe bancheta mașini acestuia banii pe care presupusa victimă îi reclama furați. Oamenii legii l-au amnedat și i-au ridicat talonul și plăcuțele de înmatriculare pentru că făcea taximetrie ilegală.
O persoană din Pietrari, județul Dâmbovița, a sesizat politiștii cu privire la faptul că ar fi fost deposedată, prin acte de violență, de o sumă de bani de către un bărbat necunoscut, care l-a luat la ocazie din Târgoviște până la Pietrari. Acesta le-a spus că individul l-ar fi agresat fizic, i-ar fi luat suma de 500 de lei și apoi l-ar fi aruncat din mașină.
Suspectul a fost identificat în 20 de minute de către politiști, iar în urma cercetarilor s-a stabilit că se ocupa de transport ilegal de persoane.
Suspectul este acum la Poliție, unde este audiat, le numele lui fiind întocmit un dosar penal pentru tâlhărie, dacă cele sesizate se confirmă.Vom reveni!