Acasa StiriDAMBOVITA UN NOU PARC VA FI AMENAJAT ÎN TÂRGOVIȘTE

UN NOU PARC VA FI AMENAJAT ÎN TÂRGOVIȘTE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 54 vizualizari 1 minute timp estimat

Un teren abandonat din municipiul Târgoviște se va transforma într-un parc public de agrement și loisir în zona Unității Militare de la gara din municipiu. Primarul a semnat marți contractul de finanțare pe fonduri europene în prezența directorului ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat. Zona va cuprinde un spațiu de joacă și fitness, o clădire multifuncțională cu bibliotecă și birouri și o piațetă. Spațiul verde va fi unul generos. Termenul de execuție este de 12 luni.

Valoarea totală a obiectului de investiții se ridică la peste 7 milioane de lei, cofinanțarea fiind de 2 % din partea primăriei Târgoviște. Investiția va fi realizată prin fonduri europene POR 2014-2020. Investiția “Amenajare parc public de agrement şi loisir UM GARĂ”presupune reconversia unui teren abandonat şi neutilizat prin amenajare spaţii verzi, crearea de facilităţi pentru recreere pe terenul amenajat și realizarea unui centru multifuncţional – bibliotecă şi spaţiu spectacole.

În parc vor fi cișmele cu apă, mobilier urban modern, rasteluri pentru biciclete și o stație de biciclete. Pe lângă acestea se va amenaja și un traseu pentru biciclete tip mountainbike, cu suprafață din pământ și iarbă. Obiectivul va fi dotat cu sistem de supraveghere video.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies