Primul incendiu a izbucnuit la ora 04.30, la un magazin din localitatea Gostinu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La momentul sosirii, echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat în interiorul magazinului și la acoperișul acestuia. În urma incendiului au ars materialele combustibile din interiorul magazinului, casa de marcat, aparatul de cafea, trei vitrine frigorifice și un aparat de aer condiționat. De asemenea, au fost distruse vitrine frigorifice pentru băuturi răcoritoare, un aparat pay point și fațada din termopan. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. La doar trei ore distanță, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Puieni, comuna Prundu. Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și în două camere.Din nefericire, într-una din camere a fost găsit un bărbat în vârstă de 63 de ani, carbonizat. Cauza probabilă de producere a incendiului ar fi a aragazul lăsat aprins pentru a se încălzi. Cercetările sunt continuate de Poliție. La alte două ore distanță, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Vânătorii Mici. Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului și podului. Cele două persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngriji medicale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat corespunzător.
TREI INCENDII ÎN CÂTEVA ORE
14