La data de 12 ianuarie a.c., pe drumul național 71, pe raza localității Doicești, s-a produs un accident de circulație în urma căruia un pasager din autoturism a suferit vătămări corporale ușoare.
În urma activităților desfășurate, polițiștii de la Serviciul Rutier au stabilit că autoturismul a fost condus de un bărbat din Vulcana-Pandele care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un stâlp din afara părții carosabile.
După producerea evenimentului rutier, conducatorul auto, împreună cu un pasager din autovehicul, ar fi modificat și sters urmele de la fața locului și ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier fără incuviințarea poliției.
Ieri seară, polițiștii de la Serviciul Rutier au procedat la reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați în fața magistraților pentru dispunerea de măsuri preventive.