Incendiul care ar fi pornit de la un scurtcircuit produs la instalația electrică a unui aparat instant a cuprins rapid întreaga casă. Oamenii dormeau și doar o minune a făcut să nu se producă o tragedie și mai mare. Minunea se numește Chira și este cățelușa familie. Când a simțit pericolul, a lătrat până și-a trezit familia. Oamenii au luat rapid copilul în brațe și au ieșit afară din casă. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.Au ars bunurile materiale din două camere de locuit și un hol, mai multe aparate electrocasnice, trei butelii și acoperișul casei.Intervenția a fost una dificilă, din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile, a fumului gros degajat prin aderea acestora și de faptul că, din interior, a fost nevoie de scoaterea a trei butelii, ce prezentau risc de explozie, una dintre ele fiind deja fisurată. Cei care vor să ajute această familie, cu locuința distrusă aproape în totalitate de foc, o pot face contactându-i la numărul de telefon afișat pe ecran.
SALVAȚI DE CĂȚELUȘA CARE I-A TREZIT
15
articolul precedent