PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » 25 DE ORDONAȚE, ÎNTR-O SINGURĂ ȘEDINȚĂ

25 DE ORDONAȚE, ÎNTR-O SINGURĂ ȘEDINȚĂ

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

A fost ședință-maraton la Guvern marți, care a durat 9 ore și în timpul căreia peste 25 de ordonanțe de urgență au fostadoptate. Vorbim despre ordonanța anunțată de ministrul Educației Monica Anisie, prin care profesorii iau salarii mărite din această lună, dar și din septembrie. În plus, o altă ordonanță prevede decontarea navetei elevilor, iar o a treia – extinderea programului „Masă caldă” la 65.000 de elevi.Și ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat adoptarea unei ordonanțe privind stocurile de urgență medicală, precum noul coronavirus din China. În cele 16 aeroporturi internaționale din țară vom avea scannere termice pentru pasageri. De asemenea, a fost reglementat transportul cu trotinete electrice pe străzi. Conducătorii trotinetelor trebuie să aibă cel puțin 14 ani, să poarte căști de protecție, iar viteza nu poate fi mai mare de 25 km/oră.A fost adoptată și OUG privind alegerile parlamentare, care prevede că alegătorii pot vota în orice localitate, pe liste suplimentare. În plus, Executivul a adoptat o OUG prin care serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate se pot derula și la spitale private, fără ca pacienților să le fie ceruți bani în plus. De asemenea, programul Prima Casă continuă și în 2020, se pastrează condițiile și bugetul anunțat – 2 miliarde de lei. Cu privire la ordonanţa de urgenţă referitoare la ştergea unor datorii bancare, Dancă a precizat că adoptarea actului normativ a fost amânată, pentru că nu avea toate avizele. Cea mai importantă ordonanţă adoptată în şedinţa de Guvern maraton deschide calea anticipatelor. Proiectul prevede creşterea numărului de parlamentari pentru diaspora şi mai multe zile de vot în străinătate, dar şi o posibilitate mult mai lejeră de a vota pe liste suplimentare.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe