15
Vin vești noi de la Răcari. Numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 54. Doar o persoană are simptome, dar toate persoanele cu rezultate pozitive sunt internate. Marius Caravețeanu, primarul din Răcari, a prezentat situația de ultimă oră într-o postare.
- Cazuri cu simptome 1;
- Starea pacienţilor: bună, staţionară, fără simptome;
- Decese legate de Covid: nu s-au identificat cazuri;
- Decese în ultimele zile în centru: da, o beneficiară în vârstă de 93 de ani, testată negativ, diagnosticată în urmă cu câţiva ani cu o boală incurabilă;
- Dezinfecţia în centru: finalizată astăzi; s-a efectuat în etape astfel încât să nu fie afectaţi beneficiarii;
- Cine a adus virusul: greu de spus; avem 22 posibili vectori; ancheta epidemiologică este în curs;
- Se putea evita: probabil că da, dacă măsura izolării şi testării personalului şi a beneficiarilor era luată înainte de 15 martie; altfel, puteau sta 10 primari şi 10 medici la poartă şi tot intra; nu au existat simptome;
- Cine va fi testat în perioada următoare: „contacții” persoanelor declarate pozitive care prezintă simptome; am solicitat testarea tuturor „contacților” chiar dacă nu prezintă simptome;
- Pacientul „0” poate fi considerat vector: NU, mai degraba a reprezentat „semnalul de alarmă”; având în vedere lipsa simptomelor, poate nici astăzi nu am fi știut de prezența Covidului în centru;
- Există posibilitatea închiderii unor localităţi: da!