Codul portocaliu este valabil până la ora 21.00. În vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate
Zone afectate: vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei
Pentru celelalte regiuni este valabil un cod galben, tot până la ora 21.00. În intervalul menționat, în Maramureș și local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Muntenia, Dobrogea
De marți de la prânz și până miercuri la ora 10.00 va fi valabilă o informare meteorologică de instabilitate pentru toată țara. În regiunile nordice, centrale și în zona de munte instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp.