Autorităţile din staţiunea Sinaia au dat în folosinţă un heliport care a fost construit în curtea spitalului din localitate, în decurs de două luni, din fonduri de la bugetul local. Primăria Sinaia anunţă că a dat în folosinţă un heliport care face parte dintr-o reţea de 29 de puncte naţionale care oferă posibilitatea transportului aerian în regim de urgenţă. Acesta a fost amenajat în curtea Spitalului orășenesc Sinaia și va deservi elicopterele SMURD. Edilii locali spun că fiecare secundă contează, când discutăm de asistență medicală de urgență, iar ca urmare a blocajelor frecvente de pe DN1, a trebuit să fie găsită o soluție rapidă și fiabilă pentru asigurarea transportului rapid a pacienților. Astfel, în doar 20 de minute un pacient ajunge la un spital din București,Heliportul face parte din cele 29 de puncte naționale ce oferă posibilitatea transportului aerian în regim de urgență și asigură preluarea pacienților de pe toată Valea Prahovei. Echipajul SMURD a efectuat astăzi o demonstrație pe noua pistă de aterizare din curtea spitalului. Valoarea lucrărilor a fost de 160.900 lei cu TVA inclus, suma fiind alocată din bugetul local a Primăriei orașului Sinaia.
HELIPORT INAUGURAT LA SINAIA
48
articolul precedent