23 dintre perchezitii au fost facte in România, pe raza județelor Ilfov, Călărași și Caraș-Severin, iat 9 în Marea Britanie. În cauză s-a reținut faptul că, încă din anul 2009, pe raza municipiului București și a județului Ilfov s-a constituit un grup infracțional organizat format din 28 de persoane, care a desfășurat activități de racolare a unor persoane vătămate de sex feminin, minore, provenite din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate, care, atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupării și de promisiunile făcute de aceștia, au ajuns să fie exploatate pe teritoriul României, pentru ca după împlinirea vârstei de 18 ani, să fie exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie, Scoția și Germania.
Au existat şi situații în care victimele au fost transferate în ţări din Uniunea Europeană, încă din perioada minoratului, caz în care acestora le-au fost întocmite documente de identitate false. Părțile vătămate erau exploatate cu promisiunea falsă că sumele de bani obținute din practicarea prostituției vor fi investite în bunuri mobile și imobile, pe care le vor deține împreună cu partenerii lor de viață. Membrii grupului infracțional organizat racolau permanent și alte tinere pe care le exploatau în aceleași condiții, extinzându-se pe teritoriul Marii Britanii sau a altor țări, sub atenta supraveghere a liderilor. Gruparea infracțională era bine organizată, pe baza principiului subordonării ierarhice, liderul fiind cel care monitoriza toate activitățile și percepea fiecărui membru o taxa de protecție. Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, 4 autoturisme de lux, documente, înscrisuri și telefoane mobile. La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane, iar alte 3 persoane bănuite de apartenență la grupare și 7 complici cu activitate infracțională în Marea Britanie au fost reținuți de autoritățile britanice.