Peste 300 de kg de tutun şi aproximativ 4.000 de tuburi de ţigarete, au fost descoperite în urma perchezițiilor desfășurate, în această dimineaţă, de polițiștii argeşeni.
În dimineaţa zilei de 29 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în oraşul Costeşti, la persoane bănuite de producerea de produse accizabile care intra sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, fapte prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie 2020, un bărbat de 61 de ani, din Costeşti, ar fi produs tutun mărunţit, tutun ce provenea dintr-o cultură de plante de tutun aflată în gospodăria proprie, ulterior acesta comercializând produsele finite sub forma ţigaretelor şi a tutunului mărunţit.
În urma percheziţilor, au fost descoperite și ridicate peste 300 de kg de tutun, aproximativ 4.000 de tuburi de ţigarete şi 3 maşini de tocat.
Două persoane vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.