PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » BOTEZURI ÎNTRERUPTE DE JANDARMI

BOTEZURI ÎNTRERUPTE DE JANDARMI

de Andrei Oprescu
45 vizualizări

Amenzi de peste 15.000 de lei este bilanțul de weekend al jandarmilor din Argeș. Oamenii legii au avut parte de intervenții peste intervenții. Deși legea nu permite evenimentele private, au fost organizate petreceri in mai multe localități. Primul botez a fost organizat într-un local din comuna Bascov. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul.Un alt botez a fost organizat duminică într-un local din Pitești. Jandarmii argeșeni au întrerupt petrecerea la care participau 40 de persoane cu încălcarea normelor legale în vigoare. De asemenea, administratorul localului a fost sancționat contravențional cu 3.000 de lei. Tot în acest weekend a mai fost controlată o societate din municipiul Pitești care își desfășura activitatea cu încălcarea normelor legale. Clienții clubului au fost evacuați, iar administratorul clubului a fost sancționat contravențional pentru servirea consumatorilor în afara orelor de program. Trei clienți au fost sancționati pentru ca fumau in interiorul clubului.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe