Piața auto din România a înregistrat pierderi în 2020 pe fondul pandemiei de COVID-19. Spre deosebire de alți ani, românii și-au limitat achizițiile majore, astfel că numărul mașinilor noi cumpărate și înmatriculate a scăzut. Astfel, în 2020, statisticile arată că au fost înmatriculate 126.351 de vehicule noi. Față de anul 2019, scăderea este de 21,7% pe piața auto. Luna decembrie a adus însă o gură de oxigen. În această lună au fost înregistrate cele mai multe înmatriculări, creșterea fiind de 24,18%, iar volumul vehiculelor este de aproximativ 16.000 de unități, arată o analiză profit.ro. În noiembrie se înregistraseră 13.253 unități. Singurul segment cu scăderi a fost cel al autobuzelor și autocarelor, cu aproape 50% mai puține decât în decembrie 2019. În total, au fost înmatriculate 21.033 autovehicule, cu 24,18% mai multe ca anul trecut. Cele mai cumpărate autoturisme în ultima lună a anului au fost, ca de obicei, cele trei modele ale Dacia. După 12 luni, Dacia a reușit să înmatriculeze 39.919 autoturisme, (-20.66% față de 2019), Skoda are 10.288 autoturisme (-16.17%), Renault – 10.273 (-24.31%), VW – 9.422 unități (-10.94%).
ÎNMATRICULĂRI 2020
sursa: profit.ro
Dacia – 39.919 autoturisme (-20.66% față de 2019)
Skoda are 10.288 autoturisme (-16.17%)
Renault – 10.273 unități (-24.31%)
VW – 9.422 unități (-10.94%)