Acasa StiriDAMBOVITA MAI MULȚI BANI PENTRU APICULTORI

MAI MULȚI BANI PENTRU APICULTORI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 97 vizualizari 2 minute timp estimat

Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede majorarea cu 12% a fondurilor alocate apicultorilor prin Programul Naţional Apicol în anii 2021 şi 2022.

COMUNICAT DE PRESĂ

„A fost adoptată Hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Prin prezentul act normativ se modifică valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022, de la 152.419 mii lei la 168.639 mii lei, majorându-se cu circa 12%, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319,5 mii lei”.

Potrivit MADR, atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59,21 milioane lei, majorându-se cu circa 12% anual, din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29,6 milioane lei. Totodată, s-au modificat plafoanele următoarelor măsuri, în sensul majorării sumelor alocate, respectiv: „Raţionalizarea transhumanţei”, de la 37 milioane lei la 44,6 milioane lei. În ceea ce priveşte „Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo – proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” sumele alocate au fost majorate de la 44,4 milioane lei, la 53 milioane lei.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies