2021 aduce o cantitate mai mare de miere decât 2020. Apicultorii susțin că producția va fi între 35 şi 60 la sută faţă de un an normal și estimează un total între 15.000 şi 17.000 de tone. Diferența față de 2020 va fi de 2000 de tone.
PREȘEDINTE ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE ALBINE DIN ROMÂNIA
” În 2020, am făcut o producţie sub 15.000 de tone, dar anul acesta cred că va fi un pic mai bine, respectiv în jur de 15.000 – 17.000 tone. Cea mai buna producţie de miere va fi la floarea-soarelui, aceasta ne-a salvat, ca de obicei, salcâmul a îngheţat pe aproape 70% din suprafaţă. A şi plouat, a fost şi frig, iar rapiţa şi teiul s-au făcut doar suprafeţe mici. Cu toate acestea ne omoară piaţa: nu merge nici programul mierea în şcoli, nici protecţia produsului nostru, pentru că avem miere adusă din China şi Ucraina la un preţ foarte mic”.
A declarat pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. În privința prețului, apicultorii au anunțat scumpiri la toate sortimentele. Potrivit Asociației Crescătorilor de albine, pentru un kilogram de miere polifloră vom scoate din buzunar până la 12 lei, în timp ce pentru unul de miere de salcâm vom plăti în piețe și magazine între 26 și 30 lei. Din punct de vedere al producției de miere, România se clasează pe locul patru în Europa, iar efectivele erau estimate la aproximativ 1,47 de milioane de familii de albine.